Unde ascuțeau ,,franțujii”, cuțitele Ghilotinei?

16 Feb 2021

O mână de imberbi, fără nici un contact cu realitățile, sprijiniți de o majoritate labilă, vorbesc despre vaccinarea obligatorie și condiționarea unor paliere ale existenței umane în funcție de „ai” ori „n-ai” vaccinul făcut.
Lăsând la o parte „subtilitățile perverse ale democrației” care spun că liberul arbitru e mai presus de obligativitate și presupunând că mâine toți cetățenii din listele electorale, în frunte cu ăia care i-au votat pe… imberbii ăștia, bă dar toți, de la ăl’ cu barba sură, pân’ la ăl’ cu tâța-n gură, merg să se vaccineze, eu am o întrebare: De unde… (vorba rapsodului popular) scoateți voi vaccine pentru toată lumea? Când voi nu aveți bani să faceți o instalație electrică într-un spital și ard cetățenii internați, precum șobolanii în miriște toamna, când i se dă foc, pentru a fi curățată de resturile vegetale înainte de noua arătură?! Cum…(vorba aceluiași rapsod) faceți voi asta, când voi nu aveți bani nici să văruiți veceul din fundu’ curții, de la școala generală din Cocârlații de Sus?
Ce a făcut ieri Voiculescu e un spectacol sublim de prostie, infatuare, demagogie și primitivism politic. Ce mă îngrețoșează cel mai tare este că sunt unii, pe care îi suspectam că au mai mult de doi neuroni primari, care caută argumente pentru circul ăsta ieftin, pentru aroganța și prosteala tăntălăului ăsta, pe care doar descendența securistă l-a recomandat pentru funcția în care s-a cocoțat.
De multe ori mă întrebam cum ajuns Robespierre la folosirea ghilotinei. Ei, când mă uit la Voiculescu și la Câțu parcă încep să pricep de ce Robespierre era considerat erou și nu criminal. Și îmi mai vine în cap o altă întrebare: : Oare unde dracu’ ascuțeau franțujii aia cuțitele ghilotinei?!

 

Share This