Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu a găsit soluția pentru România Educată: “Coboram ștacheta la examene”

26 Feb 2021

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat, joi seară, că programa pentru examenele naţionale va trebui să fie adaptată specificului acestui an iar ştacheta “trebuie coborâtă inteligent”, pentru că nu se poate ca elevii să fie verificaţi ca şi cum procesul de predare-învăţare n-ar fi suferit nicio influenţă pe parcursul pandemiei.

“Programa de examen este adaptată specificului acestui an. Dacă nu recunoaştem că acest an a fost altfel decât ceilalţi ani, înseamnă că negăm realitatea. Am păstrat datele de examen, am păstrat prezenţa fizică la examen, nu putem să le cerem elevilor să fie verificaţi ca şi cum procesul de predare-învăţare n-ar fi suferit nicio influenţă pe parcursul pandemiei. Deci această ştachetă, o spun cu subiect şi predicat, trebuie coborâtă inteligent în acest an. Partea de adaptare a materiei de examen s-a făcut de către colective de specialişti, s-a evitat extragerea unei anumite porţiuni, ultimele două luni, ultimele cinci luni, şase luni, şi s-a încercat extragerea unor noţiuni care au fost considerate cu un grad de relevanţă mai scăzut”

a declarat Sorin Cîmpeanu, într-o emisiune la Digi 24, citat de agerpres.ro

El s-a referit şi la programa de examene în general, care ar trebui adaptată pentru a ţine cont de nevoile de educaţie ale elevilor şi de intenţiile pe care le au în urmarea învăţământului universitar.

Share This