„Micul, dar jegosul, Paris”- critică de artă în abstract

18 Feb 2021

Se spune că la curtea regală a Franței în sec 14 a fost inventată o baghetă specială pentru ca nobilimea să se poată scărpina de păduchii de pe cap, fără să deranjeze peruca. Și ăia mai pricopsiți o aveau chiar din aur ori o poleiau, măcar. Eu când mă uit la Chlotilde nu știu de ce îmi vine în cap chestia asta. Ah și săpunul era nasol la curtea regilor Franței. Prin urmare, încercau să omoare jegul și rapănul cu parfum.
Au fost perioade, în același veacuri renascentiste, când Parisul puțea la propriu de gunoaiele aruncate pe străzi, cam ca în sectorul 1 în vremurile astea. În schimb nobilimea franceză se dădea mare admiratoare a artei sensibilă la frumos. Tot cam ca la sectorul 1, unde primărița nu reușește să rezolve problema salubrizării, bine eu o suspectez că nu reușește să capete nici deprinderea spălatului pe cap, dar expune niște chestii, niște statui (?!) avangardiste în primărie.
Le găsiți fotografiile peste tot. E avangardist, îndrăzneț, mișto și elegant cât de cât, subtil și provocator. Ce mă miră e că exponatele au toate sâni, deci putem deduce că sunt aproximativ femei, precum Chlotilde.
Locul 3 în preferințele mele este ocupat de „Sirena mov din cada goală”.
Bine, răutăcioșii ar putea spune că li se pare că a pozat Chlotilde, după ce a prins-o popa preacurvind în spatele bisericii și a tuns-o pentru a o pedepsi. Coada mare a sirenei, pentru care cada este neîncăpătoare e de fapt mesajul subtil al primăriței, pentru toți cetățenii din sector. Lasciv aruncată peste cadă vrea să sugereze că primăriței i se bârlăne de ce vrea cetățeanul! Ar putea fi o imagine cu sculptură
Pe locul doi în această galerie este „Zeița Viitorologiei ”, o doamna în poziție verticală, cu sânii la vedere, dar cu ochii acoperiți de ochelarii de scafandru – am zis eu la o primă privire de profan neantrenat în subtilitățile artei sculpturale. De fapt, zeița aia, puțin mucegăită și cu igrasie are o pereche de ochelari virtuali. Cred că statuia nu suportă realitatea și cu ajutorul gaget-ului s-a refugiat într-o lume virtuală, unde aerul e mai respirabil decât în primăria lui Chlotilde.
E, abia cea de-a treia operă expusă e preferata mea. Clar pe locul întâi în topul preferințelor. După moacă, cu urechile de măgar, botul de rinocer, coarne retezate și belciug în nas, pare Iohannis înainte de purtarea măștii obligatorie. După lăptărie pare Chlotilde, burdihanul cred că îi aparține istericului ăla de la PNL, Guran și cum îl mai cheamă, iar de la burtă în jos e clar Cîțu. Picioare mici, puțin crăcănate și fără ouă, clar e el!
Și ce e cel mai mișto e că, toată această mixtură seamănă leit cu actuala coaliție de guvernare, o struțo-rinocero-măgaro-cămilă proastă dar cu tupeu, un avorton multi-specie nereușit care întinde poporului un corn al abundenței, ce are mărimea unui cornet de înghețată!
Gogu

 

Share This