Dracul bătrân moare greu!

17 Feb 2021

Președintele Ioannis se întâlnește cu patriarhul Daniel. Și voi credeați că Diavolul nu intră în biserică. Iote că, ce se întâmplă, nu e decât confirmarea zicerii conform căreia „Cea mai mare realizare a diavolului a fost că a convins lumea că nu există.”
În cazul ăsta, e vorba de un drac bătrân, care moare greu și la care o simplă afurisenie nu are nici un efect. Cred că o să sfârâie agheasma pe el, precum acidul sulfuric când pică pe haine, dar la ăsta e pielea groasă, toval nemțesc de calitate, că nici și nici nu o să îi pese când o să îl ardă. De altfel, să nu aveți așteptări prea mari, cu numai cu o ședință de exorcizare nu iese nimic. La ăsta trebuie ședințe multiple și complexe, precum băile de nămol de la Amara. Are nevoie de o întreagă cură cu ședințe și proceduri complexe, e mai greu decât la artrită. Trebuie cel puțin îmbăieri regulate în agheasmă, cu anafura ținută sub limbă în timp ce e înecat regulat în cada cu agheasmă.
Și nici atunci nu poate garanta nimeni nimic, pentru că ăsta e în stare să înghită anafura, în loc să o țină în cavitatea bucală pe parcursul ședințelor de scufundare și s-a dus naibii efectul.
Dacă la întâlnire îl mai ia cu el și pe poltergaistul ăla mic de Cîțu, Patriarhul ar trebui să fie pregătit să suplimenteze soborul pentru că pe ăștia împreună nu îi poți exorciza așa ușor. Poate nu ar strica o exorcizare într-o ședință comună, interreligioasă. Ortodocși, protestanți, greco-catolici, iudei și mahomedani, ar putea să fie invitați și atei, dar mă îndoiesc că iese. Lar la cât de „al dracu’ e Klaus, nimeni nu poate da nici o garanție la lucrare.
Poate nu ar strica în spațiul în care are loc întâlnirea și niște iz de tămâie, știut fiind că „dracul fuge de tămâie”, dar chiar și așa, nimeni nu poate garanta succesul, mai ales că Werner o să vină regulamentar cu masca pe moacă, iar izul de tămâie nu va avea efectul scontat!
În concluzie: Aceasta este o situație națională, unde Dumnezeu, deși este infinit și atotcuprinzător, nu se poate descurca singur. În mod normal ar fi fost să îl ajutăm și noi la alungarea duhurilor astea rele, pentru că în fond pe noi ne privește, iar Dumnezeu se știe că acționează conform principiului „Dumnezeu îți dă, dar nu îți bagă și în traistă!”
Share This